Educația este cel mai important lucru în America

John M. Capozzi, președintele unor mari companii de dezvoltare strategică din America (ex.“JMC Investments, LLC,”) a spus: “Dacă crezi că educația este scumpă, așteaptă să vezi cât te va costa ignoranța”. Cu toate că, SUA are unul dintre cele mai bune si mai elaborate sisteme de educație universitară, cu remarcabile programe în toate domeniile de studiu, marea majoritate a tinerilor români din America nu se înghesuie pe băncile facultăților. Dacă ar fi să lansăm în cadrul Diasporei române din America, sau în particular în Arizona, următoarea întrebare: “Ați auzit de Felix Rusu”? Majoritatea ar răspunde stereotipic: “Nu, cine este?” Alții, ceva mai documentați, ar spune: “Este tânărul acela înalt care cântă în cvartetul de la biserica Elim din Phoenix”.  Mai recent, însă, cei mai mulți l-ar putea identifica, ca fiind unul dintre cei cinci tineri aflați în mașina care s-a rostogolit de câteva ori sâmbătă, 14 octombrie, 2006, în drum spre “Grand Canyon” (carosabilul fiind umed a intervenit acvaplanarea). În timp ce doi dintre ei au fost răniți, unul fiind actualmente la reanimare, Felix nu s-a ales nici măcar cu o zgârâietură. În cadrul ciclului de articole dedicate, periodic, tinerilor de origine română din America, aș dori să facem de data aceasta cunoștință cu acest tânăr ambițios despre care s-ar putea să mai auzim peste câțiva ani, date fiind rezultatele pe care le înregistrează pe plan educațional. Felix Rusu s-a născut în mai 1984 la Oradea. În SUA este din august 2003. A absolvit liceul Emanuil Gojdu din Oradea și a venit în America cu viză de student, obținând rezidența permanentă abia după ce părinții lui au primit Green Card-ul. Studiază Computer Science la “Glendale Community College”, urmând ca în viitotul apropiat să se transfere la “Arizona State University”. Dorește să devină architect /consultant soft. Pentru schimb de opinii, poate fi contactat la Email: [email protected]

- Felix, te rog să ne spui care au fost primele tale impresii imediat după ce ai sosit în America?
- M-a impresionat faptul că totul era mult mai mare, mai organizat, mai curat, mai civilizat, lipsa de birocrație și de corupție din sistemul administrativ și public în general, rapiditatea și calitatea serviciilor, sistemul școlar de la college unde orarul îl fac cum și când doresc. Faptul că pot obține un permis de conducere în trei ore fără să trebuiască să plătesc sute de dolari și mită ca în România. Acesta e un simplu exemplu ca multe altele, oportunitățile de muncă, gama foarte variată de facilități, lipsa de grandomanie a oamenilor – care în România înțesa atmosfera cam peste tot și probabil multe altele care nu-mi vin acum în minte.

- Care este diferența între modul în care vedeai America din România și cum o vezi acum?
- În Româdnia toți au impresia că aici banii sunt pe garduri iar dacă ajungi în America “te-ai scos”. Realitatea e însă cu totul alta. Deși muncind nu mori de foame, nu-i ușor să împaci și munca și școala, să iei și note bune și să mai ai și timp liber. Timp de doi ani și jumătate am fost la școală full time, timp în care am și lucrat în construcții, diverse munci. Nu mi-a părut foarte roz viața în timpul acesta, eram constrâns de viză să merg la școală full time, iar de lucrat nu puteam să nu lucrez. Paradoxul era că munca asta era destul de epuizantă pentru 8-10 ore pe zi plus că nu mă împlinea, fiind total în afara scopului meseriei mele adevărate.

- Există și anumite lucruri din țară cărora le simți lipsa?
- Ce-mi lipsește din România este cercul mai strâns de prieteni în primul rând. Sunt un tip predominant flegmatic temperamental, ceea ce spus altfel, îmi fac mai greu prieteni, sunt mai mult absorbit de muncă și de pasiuni etc. Totuși, în România, toate fiind aproape era mult mai firesc să petrec mai mult timp cu prietenii și cu tinerii din biserică. Aici totul se consumă ca și fast-food-ul de fapt. Îmi lipsesc mult de tot vacanțele la munte, mediul rural românesc, mediul școlar foarte laborios și profesorii.. nu, n-aș mai vrea să fiu la liceu deși mi-e dor de timpurile acelea. Viața merge ‘nainte. Mai îmi lipsește să mănânc o plăcintă cu cartofi, brânză sau varză cumparată din piață . Locurile faine ce puteau fi vizitate în oraș, fără a merge sute de mile în alte direcții, cum e în America. Aici în oraș sunt doar betoane și asfalt, români putrezi de bogați sau putrezi de ilegali, casele lor de babe, mexicani, milioane de mașini și soare cât încape. Dacă vrei să vezi ceva relevant trebuie să nu fii “bugetar” – adică să ai cât îți trebuie să nu duci lipsă și nu mult pentru cheltuială. Bugetar în România însemna după ce îți plătești gazul și curentul, să mănânci lapte cu pâine 20 de zile pe lună.

- Ce părere ai despre comunitatea română din America?
- E absolut împrăștiată. Nu există o legatură strânsă între oameni. Se bârfesc, urăsc, sapă unii pe alții. Sunt ahtiați după bani, majoritatea. Lipsă de demnitate când e vorba de bani. Prieteni de familie practic nu prea există. Sporadic vizite scurte pe la cunostințe. Asta e impresia generală.

- Cum ți se pare viața de student? Crezi că educația are valoare chiar și aici în SUA?
- Educația e cel mai important lucru în America. Nu prea mulți români ar fi de-acord cu mine, probabil pentru că eu “mă educ” și ei nu. Viata de student e însă destul de austeră. În România, deși sunt convins că depindeam de o mulțime de programe stupide fixate de alții, și cursuri absolut inutile, viața de student era mult mai palpitantă, antrenantă și piperată cu mult mai multe evenimente, unele controversate unele nu, dar per general se apropia mult mai mult de sensul propriu al cuvântului “viață”. Aici mergi la școală, aștepți să se termine cursul, să-ți iei examenele și în final diploma. Asta nu înseamnă că școala e “boring”. E boring dacă nu-ți place, sau faci ceva ce nu te interesează. Dacă unele cursuri le consider și eu “în plus” și trebuie luate ca să umple categoriile opuse domeniului de studiu, cele care îmi ocupă centrul atenției mă angrenează foarte puternic și îmi trezesc și mai mare interes și pasiune pentru ceea ce fac. Oricum, pentru categoriile “off-major” am încercat să-mi aleg cursuri care cât de cât să îmi atingă alte interese. Ca urmare a studiilor făcute și experienței personale am primit un job la o companie de soft, unde sunt programator principal în momentul actual (main developer).

- Ai avut momente care te-au determinat să te îndoiești de importanța obținerii unui “degree” ?
- Normal, am avut momente în care am fost descurajat să mai merg la școală, care oricum trebuia plătită cu bani seriosi dat fiind statutul pe care îl aveam. Job în domeniu nu puteam avea încă și situatia nu părea să se îmbunătățească. Prin mila lui Dumnezeu acest lucru s-a întâmplat ca prin vis la începutul lui 2006. Apoi faptul că am fost angajat la o companie americană mi-a dat infinit mai multă încredere în faptul că trebuie să termin școala, și să avansez cât mai mult în educație. Un degree e un BOOSTER pentru oportunitatea de a avansa profesional în USA. Când ești în America și trăiești în România sau, altfel spus, în cutia cu români din America, ți se pare normal să faci ceea ce au făcut cu succes și alții. “Renegații” cutiei sunt doar niște norocoși care și așa sunt prea americani, și nu contează.

- Ce părere ai de faptul că, în SUA, mulți studenți care încep să frecventeze cursurile unui colegiu, sfârșesc prin a se lăsa de școală și a se profila spre o meserie care le generează un profit imediat?
- Cred că sunt absorbiți rapid de verdele dens de pe dolari. Prin educație poti ajunge acolo puțin mai târziu, sau chiar în același timp, iar beneficiile colaterale sunt infinit mai mari și mai multe. Trebuie putină ambiție și de asemenea binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost cu mine aș fi fost demult poate un drop-out sau un alt român ilegal care trebuie să se însoare de pe-o zi pe alta pentru hârtii. Penibil.

- Ce anume ai dori să le transmiți tinerilor români din America care studiază în vre-un Colegiu sau o Universitate?
- Să nu întrerupă școala ca e prea tentant să se apuce de alte idei geniale date de falimentele vorbitoare din jurul lor sau de magnații
omniscienți.

- Te rog acum să menționezi două titluri de carte, care consideri că merită să fie citite.
- Wieslaw Kielar – Anus Mundi; George Călinescu – Enigma Otiliei.

- Ce locuri frumoase din Arizona ai putea să recomazi unui potențial vizitator?
- Ah, o excursie la Grand Canyon desigur și la Sedona, care e pe drum. La pădure la Payson e frumos și la Lake Pleasant pe lac e fain de mers cu barca. În rest nu prea am fost în excursii.

- Care sunt hobby-urile tale?
- Hobyuri … excursii la munte, cititul, muzica – pian/chitara. M-a absorbit rapid cvartetul bărbătesc de la biserica “Elim” din care fac parte, a fost o experiența extraordinară până acum. Meritele sunt în primul rând ale Domnului și apoi ale dirijorului nostru, Marcel Cristescu. Apoi, programarea, mai fac mereu câte un proiect personal pe-acasă, deși sunt foarte ocupat în general. Ar mai fi pescuitul cu care mă ocupam în mod serios în România, aici însă s-a prea rărit, doar ocazional cu prieteni. Îmi place mult istoria, politica și documentația tehnică. De-asemenea fotografia e un lucru deosebit pentru mine.

- Ce planuri de viitor ai?
- Pe plan profesional doresc să avansez, să continui să muncesc și sa termin școala cât mai repede. Pe plan personal, depind probabil mult de Dumnezeu, dar în viziunea mea de om mi-aș dori să devin o persoană de impact, care să fie de ajutor altora în probleme de tot felul, poate chiar consiliere.