Armele soldaților americani din Irak și Afganistan sunt inscripționate cu codurile unor versete biblice. Dezvăluirea a fost făcută de ABC NEWS, care precizează și că firma care le produce, Trijicon, are contracte armata SUA pentru 800.000 de arme anual. Cu aceste arme sunt instruiți și soladații irakieni și afgani. Regulile militare americane interzic prozelistismul de orice formă în Irak sau Afganistan, pentru ca lupta împotriva teroriștilor să nu fie considerată o cruciadă. Pe armele
soldaților apar însă coduri de genul 2COR4:6, care este o prescurtare a Epistolei a II-a către Corinteni, capitolul 4, versetul 6: “Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: “Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Hristos”.
Sunt și referiri la Apocalipsa, Matei sau Ioan. De exemplu codul JN8:12 este din Evanghelia după Ioan: “Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.
Reprezentantul firmei Trijicon a confirmat faptul că armele sunt inscripționate cu aceste coduri și a spus că nu sunt ilegale și că au fost introduse de fondatorul firmei, un creștin devotat. Deviza firmei Trijicon este “Călăuziți de valorile noastre, ne străduim ca produsele noastre să protejeze libertatea individuală, oriunde este nevoie”.
Purtătorii de cuvânt ai armatei americane și ai pușcașilor marini au declarat că nu au știut despre aceste marcaje și nici câte asemenea arme sunt în folosința statului, dar că se discută ce măsuri pot fi luate pentru a remedia situația, care încalcă Constituția și o serie de legi federale.
Reprezentantul unei organizații care militează pentru laicitate în sânul armatei a declarat că “mujahedinii, talibanii, Al-Qaeda, insurecționiștii și jihadiștii ar putea spune că au fost împușcați cu armele lui Isus (…) Încurajăm inamicul!”.
Câștigurile companiei Trijicon au crescut sustanțial de când are contracte cu statul. În 2005 compania a semnat un contract pe termen de 660 de milioane de dolari cu armata americană, iar în 2009 angajamentele au fost reînoite, urmând a fi furnizat un nou model de mitralieră. realitatea.net

Biblia spune ca ISUS a fost pacifist .
Oricine foloseste texte biblice pt a incuraja violenta
face servicii lui Satan, care intotdeauna a cautat sa amestece adevarul cu minciuna pt a duce in eroare pe om
Satan isi prezinta caracterul in contrast cu cel a lui ISUS ,si-l prezinta ca fiind a lui Dumnezeu .
De aceea astazi crestinismul apostaziat nu cunoaste adevaratul caracter a lui ISUS pentruca cei ce il prezinta maselor ei insisi nu au caracterul lui ISUS
……………………………………………
Studiati biblia cu mare atentie personal .